Crescatoria
Mihut Ionel

Porumbei voiajori

Despre mine

    Mă numesc Mihuţ Ionel , am 43 de ani şi locuiesc în Piatra Neamţ. Am această pasiune din copilărie, ca mai toţi „porumbarii”. Primii doi porumbei, guţani, normal, i-am primit, după multe insitenţe, de la un vecin care avea podul plin de porumbei. Deoarece îi luasem direct din cuib, i-am hranit câteva zile cu mâna. Am modificat un fost coteţ de iepuri pe care, cu ajutorul unor colegi de clasă, l-am cocoţat pe o magazie. Eram foarte mândru de guţanii mei, mai ales după ce i-a împrăştiat uliul şi îi credeam dispăruţi definitiv dar a doua zi au apărut, cam ciufuliţi, ce-i drept, pe coteţul lor. Asta m-a făcut să îi apreciez şi să îi îndrăgesc şi mai mult. După un an aveam deja o volieră mai răsărită şi mai mulţi porumbei de mai multe rase ( recunosc spăşit că o parte din ei erau „braconaţi cu sânge rece” cu o ladă de plastic de la pâine, un băţ legat cu strună de pescuit şi două mâini de boabe de porumb). La 14 ani a trebuit să renunţ la ei pentru că am plecat la un liceu în altă localitate.     Abia acum, după atâţia ani, am reuşit  să revin la marea pasiune a copilariei. Abia acum, pentru ca am asteptat sa am curtea mea, casa mea si posibilitatea sa cresc porumbei voiajori fara sa depind de altcineva. Mai bine mai târziu decât deloc. Doar că acum mi-am dorit să o fac la un alt nivel şi trebuia să fiu la curent cu noutăţile din domeniu. Aşa că, vreme de vreo doi ani am urmarit site-uri de specialitate, am citit tot ce mi-a căzut în mână despre porumbei, am urmărit discuţiile de pe forumuri..Nu ştiu cât şi câte am învăţat în acest timp dar, nemaiavând răbdare, m-am hotărât să încep construcţia adăpostului chiar dacă încă nu terminasem construcţia casei. Nu pot să descriu sentimentele, emoţiile simţite pe parcursul lucrului la adăpost. Parcă şi vedeam porumbeii în boxe, pe odihnitori, în volieră...Cu ajutorul lui Dumnezeu şi a doi amici am reuşit să duc la bun sfârşit construcţia. Apoi, timp de aproape un an, am reuşit puţin câte puţin, să mobilez interioarele cu cele necesare:grătare podea, grătare boxe, feţe boxe, odihnitori, adăpători, hrănitori, cadă baie, şpacluri curăţenie, cuibare, etc..Am obţinut un adăpost simplu şi practic, zic eu, care să facă viaţa uşoară atât porumbeilor cât şi mie...doar că nu aveam nici un porumbel...
      În primăvara lui 2010 am cumpărat 25 de pui (atât mi-am permis) de la câţiva crescători din zonă. Puii i-am zburat împreună cu cei de la columbodromul din Piatra Neamţ, până la Vama Veche ( 400 km). După aceste zboruri am rămas cu 14 porumbei. În decembrie, la separarea pe sexe, am considerat că trebuie să mai completez efectivul cu ceva achiziţii, atât pentru a echilibra numărul de femele- masculi, cât şi pentru a începe anul 2011 cu un lot mai mare. Am mai cumparat opt porumbei zburati la columbodromul din Piatra Neamt . Nu pot spune ca am o matca ci doar un lot de zbor, adica cei crescuti in crescatoria mea.. Cam subţire, vor spune unii, dar deocamdată atât mi-am permis.

   În toamnă m-am înscris la Asociaţia Columbofila Neamţ şi am cumpărat un ceas Benzing Express G2.

   Pentru 2011 îmi doresc ca „vrăbiuţele” mele să ajungă să zboare măcar un fond , două ( sau trei, dacă nu cer prea mult) şi deasemenea, să îmi formez un lot mai numeros şi mai puternic, atât din pui obţinuţi în crescătoria proprie cât şi din eventuale achiziţii de valoare.

      Imi mai doresc sa nu uit ca, inainte de a cunoaste sportul columbofil, am cunoscut dragostea fata de porumbei, placerea de a-i creste si a-i avea in preajma.

     Sper că nu v-am plictisit cu povestea mea. Doresc tuturor columbofililor multe rezultate deosebite şi vânt în pene.

     LĂSAŢI PORUMBEII SĂ ZBOARE !!!

                                                      15 mai 2010